Mini-Leo
Posted on | December 18, 2009 | 26 Comments
Amicul Boghi m-a fericit cu o leapşă. Trebuie să povestesc la lume cum era Leo când era mică.
Cam aşa :
Am fost un copil destul de stresat responsabil, prin urmare n-am făcut eu prea multe boacăne.
Crima copilăriei mele : am pârlit părul unei păpuşi la flacăra de la aragaz – mi se părea mie că păpuşii îi e frig, şi am vrut s-o încălzesc. Apoi, ca un criminal veritabil, am înfăşurat-o într-o pătură şi am ascuns-o.
Aventura copilăriei mele : de pe la trei-patru ani plecam de nebună la plimbare prin cartierele vecine. Îmi plăcea să explorez. Părinţii mei aflau de la rude sau vecini că m-au văzut în cutare loc.
Când am mai crescut un pic, am fost la un bazin «de oameni mari» (adânc de 2m şi ceva) fără ştirea părinţilor, şi nu ştiam să înot. Am alunecat pe marginea bazinului şi eram să-mi rup gâtul. Mi-am rupt numai fundul – am căpătat o vânătaie imensă, pe care am pus-o pe seama unei nefericite căderi din pom.
Pe la cinci ani minţeam că sunt la şcoală, deşi ai mei nu mă dăduseră nici la grădiniţă. Am văzut o grădiniţă pentru prima dată în clasa a noua, că făceam practică pedagogică la liceu.
În şcoală, organizam concursuri de viteză în ora de caligrafie, cu băieţii : cine scrie mai repede (şi mai urât !). Mama era disperată, pentru că scriam cu picioarele… Şi ce caligrafie frumoasă am acum !
Necăjeam babele de la bloc şi îi instigam pe ceilalţi copii să facă la fel. Într-o zi, împreună cu un ghiaur de fată, i-am aruncat ouă crude în geamuri lu’ Tanti Vasiliu. Şi, ca să fie treaba mai bună, i-am turnat şi făină peste. Ciment s-a făcut ! Baba a bănuit ea ceva, că m-a turnat la mama. Da’ eu am negat, bineînţeles.
Lansam noi trenduri în rândul plozilor de la bloc : hai să ne facem casă în copac, hai să ne facem casă în tufişuri. Nu prea aveam eu cu cine să mă joc, că ideile erau berechet !
Nu prea-mi făceam temele şi nici nu învăţam prea mult acasă. Nici pentru teze, nici pentru examene. Am trecut că gâsca prin apă. Da’ toti ziceau ca învăţ bine.
Am fost cam prea cuminte…
Comments
26 Responses to “Mini-Leo”
Leave a Reply
-
-
DESENELELELE
December 18th, 2009 @ 10:54 AM
Ce post fain!!! Preiau leapșa câtse poate de repede…în 2010
Primul post din următorul an
Și, da, ai fost prea cuminte
Sărbători fericite!!
[Reply]
December 18th, 2009 @ 11:00 AM
Andi, multumesc, tare mi-ar placea si cum arata mini-Andi !
Sarbatori Fericite si tie !!!
[Reply]
December 18th, 2009 @ 11:03 AM
Leo, ori chiar ai fost un copil de poveste ori te pricepi prea bine sa povestesti.Cred ca ambele. Ai in copilaria ta o sursa de inspiratie beton.
[Reply]
Leo Reply:
December 18th, 2009 at 11:06 AM
Roxana, stiu si eu ? Cred ca se putea si mai bine !
[Reply]
December 18th, 2009 @ 1:00 PM
Haaaa! Ce frumoasa e Leo cea mica! Si ce de jocuri si jucarii! Mai draga, tu esti Olguta!:)Nu era copac, era bazin, da’ tot aia…
. Vorbesc serios. Ce rost avea sa tocesti? Mai mult aia, fara-idei-i, fac asta.
Si biata Tanti Vasiliu… ce omleta a ratat…
Si tu ai facut practica pedagogica? Ha! Si yo! Ca sa vezi! Te admir grozav ca ai trecut ca gasca prin apa. Asta e atitudinea fireasca a geniului
Copil prea cuminte, bucura-te de tine, ca frumoasa mai esti!
[Reply]
December 18th, 2009 @ 1:03 PM
Asta aş putea să spun şi eu, dacă privesc în urmă. Am fost cam prea cuminte…
[Reply]
December 18th, 2009 @ 2:27 PM
frumos, dar putine…
noroc ca nu e nici o limita de varsta pentru copilarie…
acu fa-le constient si bucura-te!
[Reply]
December 18th, 2009 @ 2:46 PM
imi place de Leo mica si destul de cumintica
as mai fi vrut…
[Reply]
December 18th, 2009 @ 5:40 PM
si eu draga Leo am fost foarte “cuminte”pe la 2 ani jumate’ am plecat de la bunici la mami la bloc si am sfarsit la orfelinat unde m-a dus 1 nene politist ce m-a gasit intr-o intrsectie mai mare plangand(satul bunicii e fff aproape de oras),am fracturi la ambele maini si picioare de mai multe ori,geamuri sparte de dragul sunetelor facute de impactul sticlei pe jos,clestisori arucati de la balcon in capul vecinilor,plus toate vacantele la bunici care se sfarseau tragic:))
..Era sa uit cand am dat foc la covor la gradinitza si cand am urlat cat m-au tinut plamanii atunci cand mi se faceau analize ca sa ma opereze de apendicita ca vor sa imi taie capul:)):))
[Reply]
December 18th, 2009 @ 5:41 PM
dar foarte tare articolul tau:)…cumintica lu’mama
[Reply]
December 18th, 2009 @ 6:01 PM
Avea bunica o vorbă:)
,,Cine-a mai văzut babă frumoasă şi copil cuminte?,,:)
[Reply]
December 18th, 2009 @ 6:36 PM
Esti, daca-mi permiti, tare scumpa in poza aia.
[Reply]
December 18th, 2009 @ 9:03 PM
Foarte amuzanta copilaria ta:))
Eu imi aduc aminte ca aveam o jucarie de la Mc Donald’s si lumina daca statea la lumina.Si eu am lasat-o lipita de un bec.Foarte inteligenta miscarea ,pentru ca atunci cand am luat-o de acolo deja se topise.Mirosea a ars in toata camera.Nu stiam pe unde s-o pitesc:))
[Reply]
December 18th, 2009 @ 10:35 PM
Cam dulcica Mini-Leo cea din poza:) Copilaria e oglinda in care privim nostalgici adulti fiind.
[Reply]
December 19th, 2009 @ 12:38 AM
sincer, se vede
[Reply]
December 19th, 2009 @ 5:48 AM
Cuminte rau, as spune … Si as mai adauga un “Da’ de unde?”
Dar dulcica foc stiu clar ca erai, asta e credibil si la vedere.
[Reply]
December 19th, 2009 @ 10:57 AM
M-a întristat detaliul cu păpuşa! Eu aş fi dat vine pe soră-mea ori pe vreun musafir… Aşa am procedat când am spart o chiselniţă.
[Reply]
December 19th, 2009 @ 6:12 PM
Foarte faine amintirile tale. Erai cuminte foc, după cum observ. Iar în poză ești delicioasă
[Reply]
December 19th, 2009 @ 8:50 PM
Incheiere este de o sinceritate maxima, nu?
[Reply]
December 19th, 2009 @ 9:18 PM
Există oameni – printre care şi tu – care nu (îşi) pierd niciodată din suflet farmecul copilăriei. Ai rămas dulcică, nostimă şi cuminţică! Cât despre năzbâtii – dacă nu le făceai, nu erai copi! În plus, ce ne-ar mai fi rămas de povestit dacă am fi fost cuminţi?
[Reply]
December 20th, 2009 @ 8:41 AM
Cumintica fata ai fost
[Reply]
December 20th, 2009 @ 9:38 AM
Aceleasi prostii le-am facut si eu, în copilarie. Am avut note bune, dar nu pentru ca am fost sârguincioasa. Draguta postarea cu mini-Leo. Cred ca luna decembrie scoate din sertare toate amintirile, nu numai pe cele bune…
Sa ai parte de Sarbatori Fericite!!!
[Reply]
December 20th, 2009 @ 10:15 AM
si eu am fost prea cuminte, de aceea eram intotdeauna de vina daca fratele meu facea vreo prostie, ca nu l-am supravegheat destul de bine
[Reply]
December 20th, 2009 @ 11:06 AM
Ce scumpă eşti în poză!!
Nici eu nu prea aveam cu cine să mă joc.
Am fost un copil liniştit, am avut grijă de jucării, dar mi le stricau verii când veneau în vizite. Eram înnebunită după case în copac şi îmi plăceau maşinuţele; mă îmbrăcam numai în albastru, de aceea lumea credea că sunt băiat.
Cât despre şcoală…învăţam foarte bine, cu toate astea nu toceam.
Mai făceam şi eu boacăne, rar…
[Reply]
December 20th, 2009 @ 5:22 PM
Cu siguranta ai fost un copil dragut si cuminte.
[Reply]
December 21st, 2009 @ 6:10 AM
deci eu am fost pe dos; deci: am pus tot zaharul din casa la flori; m-am otravit mancand ciuperci crude culese de pe tulpina unui copac; am cazut in urzici; era sa ma inec intr-un put de evacuare; am aruncat o cioara moarta in atelierul de tesut al colegelor din gimnaziu; m-am imbatat la 16 ani; si astea sunt numai cateva
[Reply]