Privesti cu neincredere ceasul : e sfarsit de program. Saptamana care-a trecut a fost ca o injectie in gat – inca o mai simti, iti freci locul cu o grimasa pe fata. Vrei sa nu-i mai auzi, vrei sa nu-i mai vezi. Inspira, expira. Inchizi lacrimile intr-un seif si uiti combinatia. Doar muzica sa umple golul, ea si natura sunt singurele ramasite de dumnezeire pe pamant. Ai renunta la ei si la lumea lor mica – fara niciun regret, ai pleca fara sa lasi niciun mesaj, departe de stiri zvonuri barfe noutati vorbe goale ambitii si ai naufragia de bunavoie pe un mal, pe o plaja, unde ai ramane sa-ti construiesti la nesfarsit castele de nisip, intr-o perpetua joaca. Viata ar putea fi atunci un ou de ciocolata, fiecare zi ar ascunde o alta surpriza inauntru. Ti-ai petrece serile scriindu-ti pe nisip, in cinci sute de semne, nu mai mult, linistea. Si-apoi ai strange in palme nisipul imbibat de cuvinte si l-ai arunca spre inalt, fixandu-l acolo in doua stele, ca pe un poster care sa fie marturie linistii tale. Te-ai simti din nou tu, fara sa-ti pese daca esti sau nu numarul unu. Iar in calendar, ca prioritati, la “Atributii zilnice”, ai scrie : “Hraneste veveritele !” si “La pranz, bors si caise, neaparat !”. Si conferinte prin telefon numai cu Dumnezeu, “entitatea cu mult umor”. Toate aceste sarcini obligatorii ar fi bucurii mici, obligatii dragi, iubiri maruntele, evenimente importante. Ai privi camasa de forta lepadata pe undeva, printr-un ungher, ca o carpa oarecare, si ai zambi cu seninatate. Nu se mai poarta camasile de forta anotimpul asta ! Apoi ti-ai muta privirea pentru totdeauna spre marea involburata, ca o acuarela a firii, si ai zambi cu seninatate in albastrul ei, ca-ntr-o oglinda opaca. Si, fara modestie, ti-ai sopti un “Bravo mie !” sincer si din inima. Apoi ai sta cu ea la povesti cu miros de levantica, fara sa-ti pese de e joi sau e luni, fara sa-ti amintesti de zilele furate. Detasare pura, ce savoare ! Frontul de lupta ar fi departe… Ultima zi de iarna ar fi prima zi din vara ta. Ziua in care ai vrea pentru prima data ceva important. Ti-ai construi o galerie de arta in suflet, si ti-ai atarna acolo unicul tablou, cel al libertatii tale. Si ai amuti pentru totdeauna, admirandu-l din toate perspectivele.
Timpuri noi, pe care imaginaţia n-a putut să le deseneze. O lumină nouă. O jenă veche, dar surmontabilă, şi perspective noi. Perspective ! Câţi dintre noi le pot vedea – chiar şi aşa, tulbure, tremurat ? Şi ziua de azi a fost cândva o perspectivă. Mai măruntă, într-adevăr. Dorinţe mici – mari atunci – s-au îndeplinit. Normalitatea s-a instalat. Dar a venit brusc o altă anormalitate, una pe care nu o zăream din pricina dorinţelor mici. Vreau. Ştiu că vreau, şi ştiu mai bine ce vreau. E un stadiu la care ajungi mai greu. Dar, odată ajuns aici, vezi şi perspectivele. Şi, într-un fel, scapi de complexul fluturelui captiv într-un borcan. Încă nu poţi zbura unde te taie capul, dar îţi simţi aripile şi te simţi în stare. Şi cunoşti direcţia în care trebuie să te îndrepţi. Perspectiva ideală pentru un fluture ca tine ar fi un câmp cu flori. Însă câmpurile cu flori au dispărut demult. Poate mai există vreunul pe Marte, cine ştie? O perspectivă mai realistă, mai tangibilă, ar fi acolo, într-acolo. Ne antrenăm aripile pentru marea perspectivă ?
Onorez – in sfarsit ! – doua lepse primite de la doua blogo-prietene. Prima, de la Ana, suna cam asa : “Daca vi s-ar cere sa va faceti propia tablita (asa a facut Paler in cartea lui) care ar fi cele 1o porunci ale voastre catre voi… sau dupa care v-ati ghida in viata?” Enumer aici zece lectii invatate sau reguli formulate pentru a-mi face mai usor traiul in lume : 1.”Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece.” (Mihai Eminescu – “Glossa”) (imi reped des in gand aceste versuri…) 2. Dragoste cu de-a sila nu se poate. 3. Nu insemni prea mult, totusi insemni ceva. 4. Sunt naiv, dar nu sunt prost. 5. Te poti baza doar pe tine, nimeni altcineva nu-ti da de mancare. 6. Fa numai ce-ti place, cat poti de mult. Joaca-te… 7. Fara compromisuri, cat se poate. 8. Pastreaza-ti viata simpla, nu ti-o complica singur. 9. Fereste-te de ateism si de habotnicie. 10. Patreaza-ti demnitatea in orice situatie.
A doua leapsa, primita de la Lady A : 1. Cât din viaţa personală expui scriind un blog? Din ce in ce mai putin. Amintesc voalat de evenimente traite… Tind spre fictiune, lumile inventate sunt, uneori, mai interesante decat cea reala. 2. Cu ce îţi dăunează blogul? Mananca timp. Invat sa manageriez problema. 3. Cu ce te ajută blogul? Mie-mi place sa ma joc, si blogul e unul din spatiile mele de joaca. 4. Ce reacții permiți? Aproape de toate felurile. Ma irita vulgaritatile si rautatile gratuite. In rest, cred in libertatea exprimarii punctului de vedere.
Dupa perioada copilariei, cand “Nu!” este acceptat ca raspuns la orice intrebare, si pus pe seama varstei, dupa un anumit timp ti se fac spalaturi de creier si ti se inoculeaza atitudinea a-tot-acceptatoare si a-nimic-refuzatoare.
In viata de adult, “Nu!” este acceptat ca raspuns doar la intrebari de genul : - Esti obosit ? - “Nu!” - Vrei sa fii respectat ? - “Nu!” - Chiar crezi ca parerea ta conteaza ? - “Nu!” - Ai nevoie de mai mult timp pentru tine ? - “Nu!” - E prea mult pentru tine ? - “Nu!” - Crezi ca e imposibil sa faci asta ? - “Nu!” - E adevarat ca nu esti multumit ? - “Nu!” - Vrei o marire de salariu ? - “Nu!” - Vrei o promovare ? - “Nu!” - Vrei sa renunti ? - “Nu!” - Vrei sa-ti dai demisia si sa-ti schimbi viata ? - “Nu!” - Esti ingrozit de ideea ca o sa imbatranesti in scaunul asta ? - “Nu!” - Mai speri sa-ti vezi visul cu ochii ? - “Nu!” - Iti mai amintesti care era visul tau ? - “Nu!” - Te deranjeaza conditia de sclav ? - “Nu!” - Mai crezi ca esti un om liber ? - “Nu!” - Mai speri sa ajungi la pensie ? - “Nu!” - Ai avea o problema sa muncesti pana la epuizare, intr-un dezgust total, fara motivatie, si pe doi lei ? - “Nu!” Q.E.D. Deci… ai voie sa spui “Nu!”.
Cică omul nu conştientizează niciodată cu adevărat că o să moară. Ştie, dar nu vrea să-şi însuşească această calitate de… efemer. În mintea lui, el e nemuritor. De asta se zbate pentru averi şi poziţii sociale, de asta nu doarme noaptea şi umblă bântuit de obsesia de a fi numărul unu, sau de a fi recunoscut de către cei din jur că e numărul unu. Dacă ar contientiza că, în scurt timp (dacă ne raportăm la întreaga istorie a omenirii), o să-şi dea duhul şi n-o să mai rămână din el decât – în cel mai bun caz ! – o amintire palidă şi nişte rămăşiţe ale corpului fizic într-o cutie de lemn, ar înceta să lupte cu asemenea încrâncenare. La ce bun ? s-ar întreba. Ar sta puţin şi ar trage aer în piept. Apoi ar lua-o mai uşurel, că n-are pentru ce să lupte atât. Ai calculat vreodată cu câţi bani ai putea să trăieşti liniştit, fără să mai fii sclavul nimănui? Dacă eşti sigur că vei putea să faci faţă şocului, te sfătuiesc să calculezi. Stupoare ! Unii cheltuiesc suma asta pe o aroganţa, pe un moft : într-o singură secundă, banii cu care tu ai putea trăi fericit şi liber toată viaţa ! În tot acest timp, sunt oameni în lumea asta care mor de foame. De foame ! În timp ce unii îşi exercită aroganţa, se moare de foame… Ce ruşine pentru umanitate ! Acum mai susţii că oamenii sunt egali ? Şi că – ahaha ! – eşti un om liber ?! Lumea şi-a pierdut toate valorile, dacă le-a avut vreodată… Cică minţile cele mai simple îţi şi îşi fac viaţa complicată. Cu cât mintea are o alcătuire cât mai simplă, cu atât te poate băga mă adânc în mocirlă. Ce minţi simple, ce lume complicată ! Ce mocirlă !
Îmi cer scuze anticipat că n-o să răspund la comentarii, am un program încărcat şi… trebuie să mă zbat, pentru că încă nu conştientizez că o să mor.
Când s-a făcut miezul nopţii ? Când s-a făcut mâine ? Ce să-i faci unui om care cântă ? Îl laşi să cânte. Poate e prima dată în zece ani când e binedispus. Prezentul e o surpriză pe care nu ţi-ai fi imaginat-o. Ca toate surprizele, are toate premizele să fie nereuşită. Chill out întins pe miez de noapte. Săptămâna şapte. Cum ţi-ai imaginat-o ? Şi-a imaginat-o altcineva pentru tine. A schiţat-o pe o foaie din hârtie reciclată. Apoi a mototolit-o, cu gândul că se poate şi mai bine. Dar a uitat de ea. Şi a rămas aşa.
Am să adun toate dimineţile în care ne-am trezit la cinci “pentru că trebuie” şi o să le transfom în dimineţi în care ne-am trezit la cinci din plăcere. Din dimineţi în care ne-am grăbit, în dimineţi în care am am stat o clipă să ascultăm mierlele şi să respirăm răsăritul de soare. Apoi o să alergăm după petale de vişini şi caişi în floare răsfirată-n vânt, şi nu după autobuz. O să dau “Bună dimineaţa !” doar ochilor albaştri şi o să zâmbesc fără obligaţie.
Amiezile în care ne-am aşezat faţă-n faţă la o masă oarecare am să le adun pe toate, şi am să le prefac în picnic. Un picnic nemărginit. Pătura noastră va fi o ţară, în continent, o insulă pustie. Atât de singuri vom fi, încât nici n-o să simţim că suntem siguri. Bondarii or să zumzăie şi de peste tot o să miroasă a iarbă. Vom sta acolo până se va face seară. Apoi, într-un coş de nuiele, vom strânge apusurile ca pe mere roşii, şi vom apinde un foc din ele. Vom depăna amintiri despre cât de tineri am fost şi vom mai fi, şi vom adormi adânc, învelindu-ne cu uitarea atâtor nopţi în care n-am avut linişte.
Mai ţii minte întrebarea «Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie ? » Subit, te puneai în pielea unui condamnat, silit să vieţuiască pe o bucată de pământ în mijlocul oceanului, sau în cea a unui naufragiat un pic privilegiat, care a avut răgaz să-şi aleagă câteva lucruşoare înainte ca valul să-l arunce pe malul nelocuit. Odată cu trecerea anilor, devii (sau ar trebui să devii) mai înţelept şi tot încerci să te detaşezi de material. Dar, pentru că eşti şi carne, nu numai suflet, nu poţi să te minţi că te-ai putea lipsi de lucruri în totalitate. Lumea în care trăim e concretă, palpabilă. Şi trebuie să existe, în viaţa ta, în lumea în care trăieşti, măcar un lucru care ţi se pare indispensabil, şi fără de care n-ai putea trăi pe acea insulă ipotetică.
Întreb şi eu : Tu ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie ? Eu le-aş lua şi pe ele, mititelele…
contezi puţin şi totuşi contezi totuşi nu contezi deloc ceilalţi nu contează aşa de mult şi totuşi contează de ce contează ? banii nu contează şi totuşi contează atât de mult banii sunt tot ce contează liniştea contează mult cine-o cunoaşte ? sănătatea contează mult e relativă ? fericirea contează mult nimeni nu o cunoaşte libertatea contează dar e iluzorie unii se mint ca sunt liberi ce proşti !
nimic nu contează, viaţa curge la-ntâmplare şi dacă nimic nu contează ? şi dacă, totuşi, contează ?
