M-am trezit aşa, tam-nesam, om.
Am fost, întâi, pui de om. Greu stadiu, cel al copilăriei ! Oamenii au tendinţa de a-şi exercita autoritatea asupra semenilor lor, dar cu precădere asupra fiinţelor mai firave. Le place să domine, să aibă supuşi. Animalele şi copiii sunt victime sigure. Cei ajunşi la maturitate fac abuz de superioritatea fizică şi se amăgesc că dispun şi de o superioritate psihică. Se mint necontenit. Sunt limitaţi, iar limitarea lor e revoltătoare. Copiii au doar un corp fizic în curs de dezvoltare, dar capacităţile lor psihice sunt uluitoare. Păcat că şi le pierd în timp…
Evident că eram diferit. Ei ziceau că sunt doar ciudat. Un copil «altfel». Eu am ştiut dintotdeauna că nu aparţin acestei rase bizare. Dar sufeream de amnezie şi nu aveam nicio certitudine, niciun indiciu că nu sunt de pe-aici. Mai mult, începusem şi eu să cred că sunt doar ciudat, doar altfel.
Totuşi speram, aşteptam să vină unul de-al meu, să mă ia de mână şi să-mi spună «Hai acasă !».
Posted in Jurnalul unui extraterestru | Comments (4)
