Omul a luat globul, l-a învârtit şi, cu ochii închişi, a pus degetul. Aici ! O insulă din Arhipelagul Indonezian. Aici va fi casa mea de acum înainte. Şi-a făcut bagajele şi a plecat. Şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi. Şi, cine ştie ? Dac-ar mai trăi şi azi, poate ne-ar povesti cum e să alegi pământul pe care-ţi vei petrece restul vieţii şi să nu te mai simţi aruncat la întâmplare.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (18)
«Trist» a fost primit cu braţele deschise de critici. Publicul a epuizat primul tiraj în trei zile. Ce stil revoluţionar, ce subiect inedit!
În ciuda succesului brusc, M.P. avea o jenă: romanul era catalogat drept autobiografic. Degeaba bătea toba că e de ficţiune!
După conferinţa de presă, organizată pentru a dezminţi ideea că-şi publicase jurnalul, M.P. mai zăbovi o clipă în sala închiriată până la fix, cu senzaţia de zădărnicie în suflet, mestecând în cap un singur gând: bine că publicul n-are dreptate!
Pentru PA24.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (6)
Grozăvie
La jumătatea drumului dintre Urlaţi şi Vadu e un han părăsit, pe lângă care babele trec făcându-şi cruce şi copiii gonind. Se zice că, în vremile în care erau încă muscate în fereşti, a poposit aici, la un ceas după miezul nopţii, o ceată de tâlhari, şi mare stricăciune a mai făcut! Oricât s-au străduit, n-au izbutit să dibuiască cufărul cu galbeni al hangiului. Mânioşi din această pricină, i-au pus cuţitul la gât şi l-au lăsat într-o baltă de sânge. Cufărul o fi şi-n bună zi de azi în han. Dar duhul hangiului îl păzeşte temeinic.
Cochetărie
Eşti tu întreagă în universul din poşetă. Ţi-ai strecurat acolo toate ajutoarele cochetăriei tale, scoţându-le la lumină când imaginea din oglindă te roagă să-i împrospătezi contururile. Roşu, negru şi niscaiva pudră. Nu uiţi de condimentul din sticluţa verzuie, pe care-l presari pe tine şi pe urma ta: arome de flori exotice şi îndrăcite, ce-i fac în ciudă iernii. Păcat că nicio pereche de nări masculine nu adulmecă pe furiş plecarea ta parfumată.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (5)
Vopsitorul de curcubeie
Iar mă cicăleşti că am cheltuit! Nu vezi copacii din pricina pădurii! Cineva trebuie s-o facă şi pe asta. N-ai observat că s-au cam decolorat? Am cumpărat vopseluri, nu altceva. Şapte la număr, să le împrospătez toate culorile, de la roşu până la violet. Dacă mă gândesc bine, nici oceanelor nu le-ar strica un pic de albastru. Poate la următorul salariu. Deocamdată mă ocup de ele, de curcubeie.
S-a trezit zgâlţâit de nevastă-sa. Iar vorbea prin somn. Şi curcubeiele au rămas încă o dată nevopsite.
Hoinar
Nu-mi mai recunosc oraşul de sub întuneric. Nici câinii vagabonzi şi nici beţivii nu mai sunt la fel. Poate doar mierlele-mi picură-n urechi aceleaşi triluri de miere. Nici eu nu mai sunt cel de altă dată şi nu mai aparţin niciunui loc. Sunt suspendat între realitate şi realitatea pe care mi-am construit-o singur, piesă cu piesă. În lumea mea răzbate doar suflul începutului de primăvară, ca o respiraţie caldă pe obraz. Sunt bătrân, iar primăvara-i tânără, şi contrastul îmi zgândăreşte măruntaiele.
Pentru PA24.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (1)
O cafea neagră, mare. Cafeaua băuta la ora asta, când oamenii normali se culcă, e ca o sfidare la adresa zilei de mâine. N-am susţinut niciodată că sunt un om normal. Nici om nu sunt sigur că sunt. Sau măcar vreo piuliţă indispensabilă din marele mecanism. Pentru că, dacă demontezi mecanismul şi-l reasamblezi, observi că-ţi rămân piese cărora nu le-ai găsit locul, dar fără de care maşinăria funcţionează ca înainte. De parcă niciodată n-au fost acolo.
Maşinăria funcţionează şi fără mine.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (19)
În dimineaţa asta soarele n-a răsărit. În coteţ ţârâie, totuşi, isteric, deşteptătorul. Cu ochi mici sub gene blonde, coşonii caută lumina. Nicio rază! Unde-i orizontul? Beznă.
Tata-coşon se înfăşoară în halat şi pipăie după ochelari. A uitat să fie zi? Sau maşinăria de trezit e defectă? Iese-n bătătură şi guiţă după soare:
-Te-ai lenevit şi tu? La muncă,-ncoronatule!
Şi se dimineţeşte.
Posted in PA (proza arhiscurta), Uncategorized | Comments (34)
Frământări
În miez de noapte, Dl. Lică se scufundă-n pijamale. Îşi părăsi bretelele pe parchet şi-şi fixă ceasul la şase. Trase cuvertura, se lungi de-a latul patului, strângând perna de ace în braţe. Nu avea astâmpăr. Parcă nici rost n-avea să se mai culce. Îi era ciudă pe Pătraşcu. Adică nu ciudă, dar aşa, un fel de pică. Cum l-a făcut el de ruşine pe bietul Ghiţă Bob! Şi chiar în faţa Anhelicăi? Maricel şi Maricica au fost martori. Bietul! La ce bun să faci rău unui creştin?
Clopotul din turn bătea la fiecare sfert de oră.
(Interval 00-01)
Joacă
Noaptea muşcă din lună şi o face nouă. O lună nou-nouţă.
E ora zero. Pentru o clipă, timpul arată valoarea nulă cu dezinvoltură. Apoi ceasul se umple la loc, zâmbind pe sub mustăţi. Uite că i-am păcălit şi de data asta!
Se distrează şi el, timpul, poznaşul…
(Interval 00-01)
Aburi
Când mama face cozonac, îi dă şi lui bucăţică de cocă. Se aşează alături, presară făină şi modelează aluatul ca pe-o plastilină cu iz de drojdie, dar cu dedicarea unui maistru patiser. Ce-a ieşit? Un covrigel. Câtă îndemânare îţi trebuie pentru a mânui făcăleţul?
«Făcăleţ, sucitor
Melesteu, mestecău
Tocănău, plăcintor…»
Miroase frumos în inima casei. A casă, a acasă. Şi-i cald. Şi e linişte.
(Interval 19-20)
VARIANTA MAI LUNGA :
Când mama face cozonac, îi dă şi lui bucăţică de cocă. Se aşează alături, presară făină şi modelează aluatul ca pe-o plastilină cu iz de drojdie, dar cu dedicarea unui maistru patiser. Ce-a ieşit? Un covrigel. Câtă îndemânare îţi trebuie pentru a mânui făcăleţul?
«Făcăleţ, sucitor
Melesteu, mestecău
Tocănău, plăcintor…»
Când mama face sarmale, cere şi el o foaie – de varză, de viţă, de tei – şi, atent la indicaţii, o împătureşte metodic. Prima lui sarma! Aproape perfectă! A doua, a treia…
Când gemul – de prune, de caise, de căpşune – bolboroseşte pe aragaz, el e cel care mânuieşte lingura de lemn, desenând rotocoale largi în fiertura vâscoasă. Să nu se prindă, zice mama. De fundul cratiţei, de pereţii cratiţei.
Miroase frumos în inima casei. A casă, a acasă. Şi-i cald. Şi e linişte.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (17)
Firicelul mlădiu ştia să înflorească. Îi trebuia numai un arac, să se sprijine. Şi, încolăcindu-se în juru-i, să ajungă la soare.
În lipsa aracului, firicelul a crescut pe pământ. Aspru şi noduros. Şi n-a făcut flori, dar a rămas cu dorul de soare.
Pentru că nicio mână caldă nu a crezut că ştie să-nflorească.
Posted in PA (proza arhiscurta), Povestioare | Comments (10)
De marţea trecută, Victor Vasilescu de la Personal, zis şi Dublu Ve, tot trece pe la Secretariat şi, strecurându-i domnişoarei Geta Georgescu, zisă şi Gege, o ciocolată amăruie, o roagă mieros să-i îngăduie să folosească, pentru câteva minuţele, copiatorul din birou. Domnişoara Gege îi zâmbeşte timid şi, cu un gest delicat, îl invită să facă uz de maşinărie după bunul lui plac. Biroul de la Personal nu e dotat cu un copiator. Aşa că domnişoara Gege îl serveşte pe Dublu Ve cu mare amabilitate, de fiecare dată când are nevoie.
De marţea trecută, Dublu Ve de la Personal foloseşte copiatorul domnişoarei Gege de la Secretariat. Prin fabrică, umblă vorba că asta se întâmplă şi după orele de program.
Posted in PA (proza arhiscurta) | Comments (6)
Zdenek nu mi-a făcut nimic. Poate e băiat bun, în lumea lui. O fi. Mai mult de două vorbe n-am schimbat noi doi. N-am nimic cu el şi totuşi… Mi-ar plăcea să-i aplic o palmă pe ceafa aia cheală, să sune sec : pleosc! Atât. E o fantezie de-a mea. Supliment, aş cere şi un bobârnac de la Providenţă. Şi să nu mai vorbească. Să nu-l mai aud. Asta nu înseamnă că îmi doresc ca el să fie mut, sau eu surdă.
N-aş mai vrea să împart aerul cu toţi Zdenecii din lumea asta.
Dacă proştii ar purta un nume, s-ar chema…
Posted in Caricaturi, PA (proza arhiscurta) | Comments (13)
